Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Presa despre traficul de fiinţe umane » Legalitatea activității agențiilor de plasare în câmpul muncii în străinătate pe agenda autorităților responsabile

Legalitatea activității agențiilor de plasare în câmpul muncii în străinătate pe agenda autorităților responsabile

  imprimare
11.02.2019   320 Accesări  

Angajații Centrului  pentru combaterea traficului de persoane (CCTP) al IGP,  reprezentanți ai Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Departamentului înregistrare și licențiere a unităților de drept al I.P. "Agenția Servicii Publice", Direcţiei Afaceri Consulare a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, precum și ai agențiilor de plasare a publicității web precum www.999.md, www.makler.md, s-au întrunit, la 7 februarie a.c., într-o ședință tehnică de lucru în vederea soluționării problematicii constatate în activitatea agențiilor de plasare în câmpul muncii în străinătate și riscurile care generează activitatea ilegală a acestora.

În cadrul discuțiilor, participanții au făcut referire la legislația națională ce reglementează activitatea agențiilor de plasare în câmpul muncii în străinătate, accentul fiind pus pe mecanismul de retragere a licențelor pentru prestarea ilegală a serviciilor de plasare în câmpul muncii, precum și elaborarea unui mecanism de plasare a anunțurilor privind angajarea în câmpul muncii în străinătate.

În context,  participanții  au convenit asupra semnării unui acord de colaborare cu agențiile de plasare a publicității web, dar și cu Agenția națională de ocupare a forței de muncă (ANOFM) în vederea monitorizării legalității activității agențiilor de plasare în câmpul muncii, peste hotarele țării.

Menționăm că, pe parcursul ultimelor 3 luni,  în rezultatul acțiunilor întreprinse de către ofițerii CCTP,  a fost verificată legalitatea a 62 agenții de plasare în câmpul muncii a cetățenilor în țară și străinătate, fiind  aplicate 17 sancțiuni sub formă de amendă.

De asemenea, în adresa Agenției servicii publice (Departamentul înregistrare şi licențiere a unităților de drept) și Serviciului Fiscal de Stat au fost remise 22 sesizări în vederea efectuării controalelor fiscale şi retragerea licenței de activitate.

Sursa: Poliția Republicii Moldova

 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md