Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Presa despre traficul de fiinţe umane » 10 ani de închisoare pentru trafic de fiinţe umane

10 ani de închisoare pentru trafic de fiinţe umane

  imprimare
18.01.2016   1300 Accesări  

      Un locuitor al oraşul Tiraspol a fost condamnat pentru traficarea a două tinere în scop de exploatare sexuală în Cipru.

      Potrivit probelor administrate de Procuratura Generală, în aprilie 2014, inculpatul a recrutat două tinere pentru un lucru bine plătit în Cipru. Victimele au fost asigurate că vor lucra în calitate de dansatoare. La destinaţie, însă una dintre tinere a fost impusă să acorde servicii sexuale timp de aproximativ două săptămâni, după care a reuşit să-şi contacteze rudele care au ajutat-o să revină acasă. Cea de-a două victimă nu a ajuns la locul destinaţiei, fiind reţinută în drum spre aeroport împreună cu inculpatul.

      Pentru acţiunile sale ilegale, inculpatul, în vârstă de 42 de ani, a fost condamnat la 10 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Verdictul a fost pronunţat în lipsa inculpatului, acesta fiind anunţat în căutare.

      Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale.

 

Sursa: Serviciul de presă al Procuraturii Generale

 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md