Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Presa despre traficul de fiinţe umane » La insistenţa procurorilor, traficanţii de persoane şi-au primit pedepsele

La insistenţa procurorilor, traficanţii de persoane şi-au primit pedepsele

  imprimare
24.03.2016   1193 Accesări  

      Trei cetăţeni ai Republicii Moldova au fost traficaţi în Turcia pentru prelevare de organe, iar autorii infracţiunii s-au aflat în libertate, deoarece, acum doi ani, instanţa de judecată i-a achitat, motivînd că faptele nu au fost comise de către inculpaţi.

      Procurorii, care au solicitat condamnarea celor 4 inculpaţi la pedepse cuprinse între 8 şi 10 ani de detenţie, au contestat sentinţa Judecătoriei sect.Centru din 21 februarie 2014 ca fiind ilegală. Prin urmare, recent, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul procurorilor şi a pronunţat o nouă hotărîre prin care trei inculpaţi au fost recunoscuţi culpabili de cele incriminate şi condamnaţi la cîte 7 ani închisoare în penitenciar de tip închis. Procurorii anunţă însă, că vor depune recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie, solicitînd condamnarea la închisoare şi a celui de-al patrulea inculpat, acuzat de complicitate la săvîrşirea infracţiunilor.

      Procurorii au demonstrat că, în decursul anilor 2001 - 2002, profitînd de starea grea financiară a trei cetăţeni moldoveni, inculpaţii i-au recrutat pentru a fi transportaţi în scop de prelevare de organe la o clinică particulară din Istanbul, care activa în mod ilegal şi activitatea căreia a fost întreruptă de către autorităţile competente ale statului respectiv în anul 2004. 

      Potrivit procurorilor, una dintre victime a fost convinsă prin înşelăciune că va lucra în calitate de lăcătuş în Turcia, fără a cunoaşte despre adevăratele intenţii ale traficanţilor.

      Astfel, aceştia au însoţit victimele pentru examinare medicală în Republica Moldova, după care le-au organizat transportarea, pe calea aerului, în or.Istambul, Turcia. La destinaţie victimele au fost întîmpinate de către un cetăţean al Israelului, care i-a transportat la clinica medicală menţionată, unde au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale prin care le-a fost prelevat cîte un rinichi.

      Din probele acumulate reiese că, fiecare „donator" de rinichi a fost remunerat cu cîte 4 mii, 6 mii şi 10 mii de dolari.

      De asemenea, în cadrul acţiunilor de urmărire penală s-a stabilit că unul dintre participanţii la comiterea infracţiunii este un cetăţean al Israelului, în privinţa căruia urmărirea penală continuă. Această persoană, conform investigaţiilor efectuate, este iniţiatorul şi organizatorul comiterii infracţiunii. 

      În anul 2007, forţele de ordine ucrainene l-au reţinut pe cetăţeanul Israelului, care a fost anunţat în căutare internaţională de Procuratura Generală a Republicii Moldova pentru comiterea traficului de fiinţe umane. Tot atunci, Procuratura Generală a înaintat organelor competente ale Ucrainei o cerere de extrădare a acestuia pentru tragerea la răspundere penală.

      Procuratura Generală a Ucrainei însă a admis cererea de extrădare înaintată de autorităţile Israelului şi în octombrie 2009 acesta a fost transmis organelor israeliene pentru tragere la răspundere penală pentru trafic de fiinţe umane, cauzare intenţionată a leziunilor corporale grave, escrocherie, folosirea documentelor oficiale false, etc.

      Urmărirea penală pe acest caz a fost exercitată de Secţia combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale. 

      Decizia Curţii de Apel este definitivă şi executorie însă poate fi atacată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.



Sursa: Serviciul de presă al Procuraturii Generale 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md