Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Ştiri şi Evenimente » Hackaton-ul Antitrafic

Hackaton-ul Antitrafic

  imprimare
11.11.2020   602 Accesări  

În perioada 6-8 noiembrie 2020, s-a desfășurat în regim on-line Hackaton-ul Antitrafic, organizat de „Generația NIKA" și „Yep!Moldova", în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova. Evenimentul reprezintă o premieră la nivel regional și a avut drept scop să identifice/dezvolte instrumente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și a exploatării sexuale a copiilor în mediul on-line. În cadrul evenimentului, tinerii specialiști IT au participat alături de experții naționali, mentori în domeniul antitrafic, de pe ambele maluri ale Nistrului, pentru a dezvolta soluții inovatoare IT în combaterea acestui fenomen. Participanții s-au familiarizat cu problematica fenomenului traficului de ființe umane și a exploatării sexuale a copiilor, inclusiv în mediul on-line și au generat 7 soluții IT destinate combaterii acestor fenomene. Juriul a apreciat rezultatele conform aplicabilității, inovației și prezentării, iar în fruntea clasamentului au ajuns următoarele echipe și soluții:

  • CoParent - o extensie web, concepută să analizeze conținutul accesat de copii și să notifice părinții atunci când acțiunile lor sunt suspecte,
  • 4safe - platformă on-line pentru prevenirea și diminuarea exploatării prin muncă forțată,
  • onLife - joc on-line pentru avertizarea adolescenților asupra pericolelor sextingului, bullyingului și traficului de copii.

Participanții la eveniment au fost premiați cu gadget-uri utile, oferite atât din partea Misiunii OSCE în Moldova, cât și din partea ONG-ului "Interaction" din orașul Tiraspol și Centrului Internațional "La Strada", a căror reprezentanți, au dat dovadă de implicare activă în cadrul evenimentului. 

 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md