|
|
Prima » Presa » Ştiri şi Evenimente » Inspectoratul General al Poliţiei şi Reprezentanţa Fundaţiei Terre des Hommes în Moldova îşi unesc eforturile pentru binele copiilor
1658 Accesări
La data de 20 mai 2013, Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) şi Reprezentanţa Fundaţiei Terre des Hommes (Tdh) în Moldova au semnat un Acord de Colaborare, în cadrul Proiectului „Acţiune Transnaţională", susţinut de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC). Scopul Acordului îl constituie consolidarea eforturilor de promovare şi protecţie a drepturilor copiilor. Odată cu semnarea Acordului a fost inaugurat şi cursul de instruire privind comunicarea eficientă cu copiii pentru angajaţii Poliţiei din Republica Moldova. Astfel, în perioada 20 - 31 mai, curent, 45 Inspectori siguranţă copii au beneficiat de formarea a formatorilor pentru poliţişti, organizată de Terre des homme. Formarea a avut drept scop dezvoltarea și perfecţionarea cunoștințelor și abilităților inspectorilor în trei domenii principale: politica de protecție a copilului; comunicarea eficientă cu copiii victime sau potențiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării şi traficului; și organizarea traininguri-lor. Prin urmare, inspectorii participanţi au devenit multiplicatori ai bunelor practici în comunicarea eficientă cu copiii în rândul colegilor de breaslă. Terre des Hommes activează în Republica Moldova din 2004 şi este dedicată prevenirii şi combaterii tuturor formelor de abuz, neglijare, exploatare şi trafic a copiilor. |

1658 Accesări 