Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Ştiri şi Evenimente » Campania de informare "Invizibili printre noi" în raionul Șoldănești.

Campania de informare "Invizibili printre noi" în raionul Șoldănești.

  imprimare
25.05.2017 - 25.05.2017   636 Accesări  

Secretariatul permanent al Comitetului naţional pentru combaterea traficului de fiinţe umane, la inițiativa Misiunii OIM în Moldova și în parteneriat cu Comisia teritorială pentru combaterea traficului de fiinţe umane, la data de 24 mai curent, au dat startul Campaniei de informare "Invizibili printre noi" în raionul Șoldănești.

Amintim că Campania respectivă a fost demarată în luna martie a acestui an, fiind parte a conceptului după care au fost realizate cele din Ucraina și Republica Belarus în cadrul Programului împotriva traficului de ființe umane, finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Regatului Norvegiei și implementat de către Misiunile OIM în Moldova, Ucraina și Republica Belarus.

Președintele raionului Șoldănești, în mesajul său a evidențiat că "Chemarea noastră - a profesionaliștilor din domeniu, implică consolidarea eforturilor tuturor actorilor comunitari în vederea prevenirii și combaterii fenomenului traficului de ființe umane".

Ulterior, invitații la eveniment au reiterat importanța colaborării instituțiilor publice, societății civile, confesiunilor religioase, agenților economici și mass-mediei în scopul realizării activităților de informare, schimbului de bune practici și implicării active în reducerea factorilor de risc.

În partea doua a activității, în cadrul unui atelier de lucru, specialiștii din domeniul social, educațional, medical și de ordine publică au simulat exercițiul practic privind asigurarea eficienței acțiunilor în asistența și protecția victimelor TFU prin implicarea fiecărui actor în parte în limita responsabilităților și intereselor profesionale. 

 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md