Abonare noutăţi
    
Urmărește-ne pe
Prima   »  Presa   »  Ştiri şi Evenimente » Ședința regională Nord privind schimbul de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii TFU

Ședința regională Nord privind schimbul de bune practici în domeniul prevenirii și combaterii TFU

  imprimare
11.10.2017   179 Accesări  

Ședința de lucru din 10 octombrie curent, desfășurată la Soroca, a întrunit reprezentanții autorităților publice din raionul gazdă, Florești, Șoldănești, Dondușeni, Ocnița și Drochia (preşedinți și secretari ai Comisiilor teritoriale pentru combaterea TFU, reprezentanți ai direcțiilor de învățământ, asistență socială, inspectoratelor de poliție și procurori specializați).

Conform agendei ședinței, au fost aduse la cunoștința participanților aspecte referitor la activitatea Centrului pentru combaterea traficului de persoane și Centrului de asistență și protecție a victimelor și potențialelor victime ale TFU, modalitatea de raportare a cazurilor,  mecanismul de referire a acestora către serviciile specializate, gradul de colaborare cu Echipele multidisciplinare teritoriale și reprezentanții societății civile.

În cadrul discuțiilor au fost identificate lacunele și problemele cu care se confruntă autoritățile locale în teritoriu în vederea implementării politicilor antitrafic.  

De asemenea, au fost expuse constatările și recomandările elaborate în rezultatul evaluării situației persoanelor de etnie romă din localitățile preponderent locuite de către aceștia.

Participanții la eveniment, au subliniat despre importanța întâlnirilor regionale, acestea constituind o platformă de informare, de comunicare activă, de preluare a bunelor practici, precum și de soluționare a unor aspecte în domeniul  prevenirii și combaterii TFU.

 

 

 

   

 

antitrafic, Combats trafficking in women and children, Campanie de conştientizare a fenomenului de trafic de persoane, antitrafic moldova, antitrafic gov md