print
Neglijenţă în serviciu admisă de efectivul IP Centru la examinarea unei infracţiuni deosebit de grave
20.08.2015
3122 Accesări

      Procuratura Generală a dispus pornirea urmăririi penale pe faptul neglijenţei de serviciu, care a provocat urmări grave, comise de reprezentanţii organului de urmărire penală al Inspectoratului de poliție al sectorului Centru (OUP IP Centru).
      Procesul penal a fost iniţiat ca urmare a verificărilor efectuate de procurori pe o cauză penală de proxenetism cu implicarea persoanelor minore, aflată în gestiunea organului de urmărire penală al IP Centru. 
      În concret, deşi victima minoră a proxenetului a prezentat încă în luna martie a acestui an ofiţerilor de urmărire penală date concrete cu privire la infracţiunea săvîrşită, identitatea şi locul aflării infractorilor, poliţiştii nu au întreprins nici o măsură în vederea curmării acţiunilor ilicite ale acestora şi tragerii lor la răspundere penală, deşi infracţiunea denunţată se atribuia la categoria celor deosebit de grave. 
      Prin urmare, infractorii şi-au continuat nestingherit acţiunile ilegale, organizînd, în perioada lunilor mai - iunie 2015, un grup criminal organizat, care a traficat copii în scopul exploatării sexuale comerciale prin prostituție în capitală, pînă cînd au fost documentaţi şi reţinuţi de Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI şi Procuratura Generală.
      Urmărirea penală pe acest caz a fost dispusă Procuraturii Anticorupţie.

Sursa: Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Copyright © 2024 CN CTFU Toate drepturile rezervate.