|
Prima » Presa » Ştiri şi Evenimente » Evenimentul de încheiere a proiectului ”Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din cadrul școlilor profesionale”
09.12.2020 2665 Accesări
La 9 decembrie 2020 a avut loc evenimentul de încheiere a proiectului "Dezvoltarea rezilienței față de exploatarea sexuală și comercială pentru adolescenții din cadrul școlilor profesionale", implementat pe parcursul anilor 2019-2020 de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii în parteneriat cu Cancelaria de Stat și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu suportul financiar al Guvernului Olandei. În cadrul evenimentului au participat reprezentanți ai instituțiilor implementatoare, Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos, celor 10 școli profesionale beneficiare ale proiectului, elevi, formatori 12plus. Printre rezultatele și impactul Proiectului au fost menționate următoarele:
Activitățile și rezultatele obținute cu suportul acestui proiect vor servi ca un catalizator pentru a continua și fortifica eforturile depuse de către autorități și instituțiile statului pe această dimensiune, care își vor găsi reflectare prin acțiuni concret stabilite în noul Plan de acțiuni pentru implementarea Strategiei naționale de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anii 2018-2023, la moment în proces de dezvoltare.
|