print
Rezultatele operațiunii internaționale ,,THESEUS”, organizată sub egida OIPC Interpol
30.12.2019
4173 Accesări

Angajații Inspectoratului General al Poliției în comun cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Biroul Migrație și Azil și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauzelor Speciale au participat, în perioada 9-17 decembrie 2019, în cadrul operațiunii internaționale ,,THESEUS", organizată sub egida OIPC Interpol. 

Astfel, în cadrul acestei operațiuni au fost realizate măsuri pro-active privind depistarea cazurilor de proxenetism, de trafic de copii și trafic de ființe umane la nivel național, unde au fost efectuate 13 percheziții, reținute și plasate în arest preventiv 2 persoane, alte 4 fiind cercetate în stare de libertate.

Au fost create echipe comune de investigații, compuse din ofițeri din Moldova, Grecia, Olanda și Spania, în vederea documentării grupărilor criminale specializate în trafic de ființe umane în scop de exploatare sexuală și exploatare prin muncă, în cadrul cărora au fost identificate mai multe victime ale traficului de ființe umane printre care și cetățeni din Moldova, care au beneficiat de  asistența necesară, ulterior fiind repatriați.

Tot în cadrul acestei operațiuni, de către instituțiile MAI participante au fost desfășurate măsuri de orientare în cadrul cărora au fost localizate și reținute 7 persoane aflate în căutare la nivel național. În cooperarea internațională dintre Republica Moldova și autoritățile din Marea Britanie, Italia, Germania și Turcia cu suportul Interpol, au fost localizate și reținute (inclusiv în regiunea necontrolată de facto de către guvernul Republicii Cipru și Republica auto proclamată Kosovo) alte 5 persoane bănuite în comiterea numeroaselor cazuri de trafic de ființe umane.

Astfel, ca rezultat al operațiunii internaționale ,,THESEUS" la nivel național au fost efectuate un șir de solicitări către BNC Interpol Chișinău, în cadrul cărora au fost monitorizate curse aeriene și pasagerii acestora, a fost sporit nivelul de control la punctele de trecere ale frontierei de stat, efectuate raiduri și măsuri de profilaxie/prevenție pe întreg teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, au fost depistați 84 imigranți ilegali (din Ucraina, Rusia, Turcia, Georgia, Israel, Azerbaidjan, SUA), întocmite 81 de procese-verbale privind încălcarea regulilor de ședere în Moldova și a plasării în câmpul muncii a cetățenilor străini. Concomitent, din rândul celor 32 de victime identificate, 9 au beneficiat de asistența necesară (2 dintre care fiind minore). Totodată, au fost documentate 16 infracțiuni ce țin de trafic de persoane, trafic de copii, organizarea migrației ilegale, cât și infracțiuni conexe.

Scopul  operațiunii a fost prevenirea, combaterea și documentarea cazurilor de trafic de persoane, trafic de copii și infracțiuni conexe, organizarea migrației ilegale, cât și localizarea și reținerea infractorilor căutați la nivel național și internațional, familiarizarea și utilizarea mai eficientă a instrumentelor OIPC Interpol de către autoritățile naționale de aplicare a legii  în cadrul proiectului ,,Combaterea traficului de ființe umane în Balcani" a OIPC Interpol cu asistența auxiliară a EUROPOL. În cadrul acestui proiect  Republica Moldova a fost reprezentată de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) a INI, Centrul Cooperare Polițienească Internațională (CCPI) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale (PCCOCS).

Sursa: Poliția Republicii Moldova

 

Copyright © 2024 CN CTFU Toate drepturile rezervate.